Durere fără margini pentru o familie originară din Suceava, care locuia de mai mulți ani în Italia. Petru Pinticanu, un tânăr de 28 de ani, a murit la spitalul din Napoli. Bărbatul fusese găsit inconștient pe o stradă din Caserta, iar după cinci zile pe care le-a petrecut în spital, sucevanul a decedat. Românul ar fi fost bătut și abandonat, cred carabinierii care au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele morții tânărului.
Petru Piticanu, cunoscut drept Pietro, a fost găsit întins pe asfalt, având leziuni la cap și la mâini. Tânărul a fost preluat de urgență de către o ambulanță și dus la spitalul din Maddaloni, de unde a fost transferat la Spitalul Cardarelli din Napoli, potrivit adevarul.ro. După cinci zile în care medicii s-au chinuit să-l salveze, Petru Pinticanu a decedat.
Poliţiştii italieni au dispus efectuarea unei necropsii pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor ce au dus la decesul lui Petru Pinticanu. Victima locuia împreună cu familia sa de circa zece ani de zile în Italia. El lucra la un centru de colectare a hainelor din Caserta, unde se ocupa cu reciclatul produselor de îmbrăcăminte şi încălţăminte. Bărbatul era apreciat la locul de muncă şi nu a avut probleme cu legea în Italia. Familia acestuia a luat decizia de a dona organele tânărului, în speranţa ca alte persoane aflate în suferinţă să mai aibă o şansă la viaţă.