Destin tragic pentru un român de doar 19 ani! Alex V. a murit într-un accident violent, în Italia, luni (6 august), după impactul dintre un camion și o furgonetă. În accident și-a pierdut viața și un italian de 26 de ani.
Tragedia a avut loc în jurul orei 7:00, pe A4, în apropiere de Veneția. Furgoneta ce aparține unei firme de construcții se îndrepta spre Padova, pentru lucrări. În interiorul acesteia erau câteva butelii de acetilenă. Impactul violent a fost urmat de o explozie puternică și de un incendiu care s-a văzut de la kilometri depărtare. În cabina furgonetei se aflau fiul proprietarului firmei, italianul de 26 de ani, și românul de 19 ani care era angajat la firma respectivă.
Trupurile celor doi tineri au fost descoperite în cabina furgonetei. Se pare că șoferul a pierdut controlul și a lovit puternic un camion care transporta cartoane. După impact, furgoneta a luat foc și a explodat. Alex se afla în Italia de 15 ani și era angajat al firmei de construcții unde lucrează și tatăl său.