Un roman cautat in Italia pentru tentativa de omor a fost prins la Iasi!
Procurori ai Parchetului de pe langa Curtea de Apel Iasi au dispus, joi, retinerea lui Laurentiu Ciubotaru pentru 24 de ore, pe numele acestuia existand un mandat european de arestare emis de Tribunalul din Marsala-Italia.
Din actele transmise de autoritatile judiciare solicitante rezulta ca Laurentiu Ciubotaru este cercetat pentru comiterea infractiunii de tentativa de omor, constand in aceea ca in complicitate cu o alta persoana a incercat sa omoare un tanar (tot cetatean roman), aplicandu-i mai multe lovituri in zona capului cu pumnii, cureaua de la pantaloni si cu o surubelnita.
Ciubotaru a fost identificat in cursul zilei de joi, pe raza comunei Schitu Duca, judetul Iasi. Persoana retinuta a fost prezentata magistratilor Curtii de Apel Iasi, cu propunere de arestare provizorie pentru cinci zile, urmand ca in acest termen sa fie solicitat si mandatul european de arestare, pentru a se discuta predarea catre autoritatile judiciare din Italia.