Un român a reuşit să omoare aproape 50 de persoane cu un lichior produs şi vândut de el
În luna ianuarie un bărbat de origine română care era cercetat ca suspect principal al plasării pe piață de guaro cu metanol, ccea ce ar fi cauzat moartea a cel puțin 48 de persoane, a decedat, potrivit Agenției de Investigații Judiciare.
Băutura incoloră și clară este produsă prin distilarea trestiei de zahăr, dar în țările din America Latină e folosit ca termen generic pentru orice fel de lichior.Informațiile referitoare la moartea românului au fost furnizate, după ce în locuința acestuia a avut loc o descindere pentru căutarea mai multor dovezi legate de prezența metanolului în lichior. Mai ales că, locuința bărbatului era folosită ca birou și centru de distribuție a băuturilor alcoolice.
Bărbatul a murit din cauze naturale
Potrivit Tribunalului Electoral Suprem, românul în vârstă de 54 de ani cu numele Rădulescu, primise cetățenia costaricană, după ce în august 2020 s-a căsătorit cu o localnică de care ulterior, a divorțat.
Ancheta a fost deschisă 13 octombrie 2020, când șase bărbați și o femeie care locuiau în Ciudadela La Carpio, în La Uruca, San José, au murit după ce au consumat lichior contaminat cu metanol. În zilele următoare, decesele cauzate de alcool s-au înmulțit și, pe 23 octombrie anul trecut, Poliția Judiciară a percheziționat casa românului din Granadilla, unde a confiscat 15.378 de sticle, care conțineau alcool cu metanol, potrivit vremeanoua.ro