Imagini șocante! Un român a murit după prăbuşirea segmentului de autostradă în Italia, în apropiere de Genova
Un român a fost identificat printre persoanele decedate după prăbuşirea unui segment suspendat al Autostrăzii A10 din Italia, în apropierea oraşului Genova, anunță Ministerul Afacerilor Externe (MAE), care precizează că operațiunile de scoatere a victimelor de sub dărâmături sunt în derulare.
„Conform datelor preliminare obținute, până la acest moment, de echipa consulară mobilă aflată la fața locului, printre persoanele decedate a fost identificat și un cetățean român„, transmite Ministerul Afacerilor Externe.
Operațiunile complexe de salvare și de scoatere a victimelor de sub dărâmături sunt în derulare.
Ministerul Afacerilor Externe reamintește că românii afectați pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale oficiului consular:+39 011 249 57 75; +39 011 249 52 64; +39 011 249 50 64; +39 011 235 90 53, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență sau la numărul de urgență al oficiului consular: +39 338 756 8134.
„Consulatul General al României la Torino monitorizează cu prioritate situația și menține legătura cu autoritățile locale, acordând asistența consulară necesară în astfel de situații, inclusiv prin eliberarea documentelor necesare repatrierii trupului neînsuflețit și eliberarea certificatului de deces”, precizează MAE.
Cel puţin 35 de persoane au murit după prăbuşirea unui segment suspendat al Autostrăzii A10 din Italia în apropierea oraşului Genova, afirmă surse citate de cotidianul Corriere della Sera. Potrivit bilanţului preliminar, 35 de persoane au murit, iar alte 13 au fost rănite după prăbuşirea unui segment al viaductului Polcevera (Morandi), pe autostrada A10, în apropiere de oraşul Genova.