Un român a inventat o aplicație care îți dă salariul mai repede! Cum funcționează
Un român a inventat o aplicație care îți dă salariul mai repede! Iată cum funcționează și ce spune fondatorul proiectului.
Andrei Vasile, unul dintre fondatorii unei companii ce emite abonamente medicale, pregătește o platformă de plată a avansurilor salariale.
„Salarium este prima platformă FinTech de plată a avansurile salariale din România. Angajații vor avea posibilitatea să solicite prin intermediul aplicațiilor mobile (Androi si iOS) un avans salarial pentru zilele lucrate până la momentul solicitării. Salarium se integrează cu orice soluție de Payroll, iar pentru transferul sumelor de bani vom utiliza tehnologia Money Send.
Ideea nu este a noastră, a mai fost implementată și în alte țări, însă rezultatele studiilor pe care le-am făcut în ultimele luni, ne-au îndemnat să investim în acest domeniu. Mai bine de 70% dintre angajații români rămân fără bani până la salariul următor”, a spus Andrei Vasile, fondator Salarium, pentru wall-street.ro.
Aplicația este în proces de dezvoltare, iar investiția se ridică la 100.000 de euro. Echipa din spatele aplicației Salarium se va concentra cu precădere pe companiile ai căror angajați au fost afectați semnificativ de recenta criza sanitară, însă fără a neglija și celelalte companii interesate de soluție.
„Un avantaj pentru noi îl reprezintă accesul angajaților la tehnologie (90% dețin smartphone-uri) și instrumente de plată (card bancar), ceea ce va spori accesarea acestui beneficiu”, spune fondatorul.
Angajații nu vor plăti dobânzi
Andrei precizează că Salarium va avea două surse de monetizare, una de la angajator, ce va reprezenta taxa de serviciu, iar cea de-a doua de la angajatul care alege să folosească aplicația, fiind vorba de o taxă minimă pentru procesarea tranzacțiilor.
„Persoanele care vor beneficia de Salarium din partea angajatorilor vor suporta o taxă procesare a tranzacției, taxă de o valoarea semnificativ mai mică decât, de exemplu, taxa de retragere de numerar asociată unui card de credit. În utilizarea Salarium angajații nu vor plăti dobânzi sau alte comisioane”, a mai spus specialistul IT.
Foto: pixabay.com