Un român a fost împuşcat mortal pe o stradă din Roma

De: Cancan
Publicat: 15/11/2012 | 21:16

Românul în vârstă de 24 de ani, care locuia într-o tabără de nomazi, a fost împuşcat pe strada Val d’Ala, în cartierul Prati Fiscali din Roma.

Atacul a avut loc joi la ora locală 15.00 (16.00, ora României), când românul, care mergea pe un trotuar, a fost abordat de un vehicul în care se aflau un bărbat şi o femeie, informează Mediafax.

Potrivit martorilor, cei doi au coborât din maşină şi au început să se certe cu tânărul român. La un moment dat, bărbatul a scos un pistol şi l-a împuşcat în spate pe român, care a decedat pe loc.

Autorităţile italiene au declanşat o anchetă în acest caz, iar agresorii sunt daţi în urmărire.