Scene de groază s-au petrecut, acum două zile, într-o comună din județul Bacău. Un tânăr de 28 de ani, eliberat din închisoare în octombrie 2018, în urma recursului compensatoriu, a violat o femeie de 80 de ani și l-a bătut crunt pe soțul acesteia, după ce le-a spart ușa și a intrat peste ei în casă. Agresorul a fost identificat și arestat. (VEZI ȘI: VIORICA ȘI VIOREL DIN VASLUI, MARCAȚI DE O DRAMĂ. FEMEIA A FOST RĂPITĂ DE 3 BĂRBAȚI ȘI VIOLATĂ)
Originar din comuna băcăuană Berești-Bistrița, tânărul a făcut închisoare pentru tentativă de viol. În urmă cu un an și două luni, a fost eliberat după ce a beneficiat de legea „recursului compensatoriu”, prin care au ieșit din spatele gratiilor peste 14.000 de deținuți, în perioada 2017-2018.
Duminică noaptea, tânărul de 28 de ani a intrat în casă peste cei doi bătrâni, de 80, respectiv 65 de ani, din comuna Itești, vecină celei în care locuia fără forme legale. Atacatorul a spart ușa și a dat buzna peste victime în timp ce dormeau. L-a bătut crunt pe bărbat, după care a violat-o pe soția acestuia, ajunsă la vârsta de 80 de ani, chiar sub ochii celui cu care-și ducea traiul de pe o zi pe alta.
La plecare, înarmat cu un cuțit, agresorul și-a amenințat victimele că, în cazul în care îl vor denunța, vine peste ei și îi omoară. Bătrânul nu a putut îndura suferința, iar, după plecarea atacatorului, a sunat la 112.
„Agresorul a fost imediat reținut și apoi arestat preventiv pentru 30 de zile sub acuzațiile de violare de domiciliu, lovire, viol și lipsire de libertate”, a declarat Cătălina Păduraru, purtător de cuvânt al IPJ Bacău. (VEZI ȘI: FIUL UNEI JUDECĂTOARE DIN GORJ, ACUZAT CĂ ȘI-A VIOLAT FOSTA IUBITĂ)