Un râu a fost mutat cu 100 de metri pentru a face loc piscinei patronului unui restaurant

De: A. D.
Publicat: 12/02/2020 | 20:50

Un caz incredibil a ieșit la iveală. Patronul restaurantului Don Pedro din comuna Vânătorii Mici și-a inaugurat o piscină, pentru construcția căreia a mutat albia râului Neajlov, cu 100 de metri.

Conform g4media.ro, Florin Naidin, președintele filialei USR din Vânătorii Mici susține că evenimentele s-au întâmplat în 2014 și îl acuză pe patronul restaurantului. „Oamenii se plâng de tot felul de probleme, aici, în comună. Unul dintre lucrurile pe care l-am aflat de la ei a fost legat de mutarea râului Neajlov pentru a face loc unei piscine în satul Vânătorii Mici. Inițial, nu am crezut, mi se părea imposibil. Apoi am început să verificăm, întâi cu Google Earth, apoi cu imaginile aeriene de la Agenția Națională de Cadastru. Am făcut adrese la autorități, sperând să primim răspunsuri care să explice în vreun fel situația. Dar, surpriză, nici Agenția de Mediu, nici Apele Române nu păreau să știe ceva despre acest subiect, cel puțin nu oficial”, a declarat Florin Naidin pentru g4media.ro

Nimeni nu știe nimic

Se pare că în acest caz nimeni nu știe nimic, de la autorități, la primalul comunei sau locuitorii. Lucrul cert este că piscina este construită excat în zona în care se afla râul. Primarul în mandatul căruia s-a produs schimbarea cursului, a afirmat că nu știe ce s-a întâmplat: „Nu știu dacă s-a mutat, s-a amenajat, așa. Am amenajat și noi pe Neajlov, am excavat ca să nu iasă din matcă râul. Dar m-a sunat și fostul director al Apelor Române, Dumnezeu să-l ierte, să mă întrebe ce se întâmplă acolo. Terenul e al lui (Petre Pantale – n.red.), are și firmă de construcții, are excavatoare. Nu știu mai mult, nu a deranjat pe nimeni”.

Petre Pantale, patronul restaurantului și al piscinei nu și-a asumat cele întâmplate și a declarat că cei de la Apele Române au făcut modificările, nu el pentru a construi în acel loc.