Arthur Lee Cofield a reușit să fure, chiar din închisoare, 11 milioane de dolari, din contul unui miliardar. Bărbatul de 31 de ani, din Georgia, s-a dat drept Sidney Kimmel, un celebru producător de film, și, astfel, a reușit să extragă fabuloasa sumă. Ce a făcut cu banii furați depășește orice scenariu de film!
În anul 2020, Arthur a sunat la corporația Charles Schwab, pretinzând că este Sidney Kimmel. Pușcăriașul a făcut rost de un telefon, chiar dacă se afla într-o închisoare de maximă securitate, și a deschis un cont curent pe numele producătorului de film.
Pușcăriașul a făcut echipă cu un alt bărbat care i-a furnizat o poză cu permisul de conducere al producătorului-miliardar și o factură. În acest fel, a reușit să obțină de la companie un cont curent, prin care i-a sustras lui Sidney Kimmel suma de 11 milioane de dolari. (CITEȘTE ȘI: Și-a luat țeapă Gigi Becali?! Un specialist dă verdictul: “Nu ia bani mulți pe el!” Fotbalistul l-a costat o avere pe latifundiar)
Arthur a transferat cei 11 milioane de dolari din contul miliardarului și i-a folosit pentru a cumpăra metale prețioase din Idaho. Cu „țeapa” dată, a reușit să cumpere 6.106 monede de aur.
Următoarea mișcare din planul deținutului a fost să transporte, cu un avion închiriat, monedele de aur către un bărbat, proprietarul unei vile cu șase dormitoare și un termen împădurit de peste 5.000 de metri, care trebuia să-i ascundă aurul, pe proprietatea sa. Pentru complicitate, bărbatul ar fi trebuit să primească suma de 4,4 milioane de dolari. Prin intermediul complicilor săi, deținutul i-a plătit un avans de 720.000 de dolari cash, urmând ca restul sumei să-i fie livrate proprietarului vilei, mai târziu.
Pușcăriașul a fost acuzat de fraudă bancară, furt de identitate, spălare de bani, dar a pledat nevinovat în fața dovezilor. Arthur se află oricum în arest, având de executat o sentință de 14 ani, pentru jaf armat.
(CITEȘTE ȘI: „Țeapa” anului în România! Mirela din Iași, păcălită să cumpere un aspirator de 2.500 de euro, în rate pe 3 ani)