Un profesor universitar s-a aruncat în gol de la etaj! A lăsat un bilet de adio
Un cadru didactic a decis să-şi încheie socotelile cu viaţa. Atunci, printr-un apel la numărul unic de urgenţe 112 se anunţa că o femeie este inconştientă în incinta unui bloc de pe strada Arcu.
Un echipaj medical de la SMURD a ajuns imediat la faţa locului şi a început manevrele de resuscitare. Femeia a căzut în gol de la aproximativ zece metri. Ea a suferit un traumatism cranio-cerebral sever, iar medicii au fost nevoiţi să declare decesul. La faţa locului au ajuns şi politiştii care au demarat o anchetă.
Din câte se pare, Tatiana Tacu, în vârstă de 86 de ani, şi-a plănuit moartea până în cele mai mici detalii. Tatiana Tacu s-a aruncat de la etajul doi, de la geamul dormitorului. Oamenii legii au ridicat din apartament mai multe probe şi urmează să stabilească dacă este sau nu vorba despre o sinucidere.
Potrivit bzi.ro, femeia a lăsat un bilet de adio în care şi-a cerut iertare de la mai multe cunoştinţe pentru gestul făcut. Trupul neînsufleţit a fost transportat la Institutul de Medicină Legală (IML) pentru necropsie.