Un profesor din Vâlcea lucrează la cea mai mare icoană pe sticlă din lume!
Un profesor de artă, de 27 de ani, din Râmnicu Vâlcea vrea să intre în Cartea Recordurilor cu cea mai mare icoană pe sticlă realizată vreodată. (Net NELIMITAT la 5 euro) Adrian Luţă, ajutat de câţiva tineri, lucrează la un ansamblu din trei icoane pictate pe sticlă. Ei speră ca lucrarea, de 8 X 7 metri, demnă de Guinness Book, să fie omologată de Paşte, când va fi expusă în Vâlcea. (VEZI ȘI: L-AM GĂSIT PE ULTIMUL OPINCAR AL OLTENIEI)
Artistul Adrian Luţă a absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii Bucureşti, unde a studiat pictură şi restaurare. A absolvit masterul în acelaşi domeniu, iar acum este doctorand la Facultatea de Litere a aceleiaşi universităţi. Are zeci de lucrări, care mai de care mai frumoasă.
Lucrarea este aproape gata
Însă în centrul atenţiei stă acum icoana cu care vrea să ajungă în Cartea Recordurilor. Lucrarea a fost începută în urmă cu câteva luni, în momentul de faţă fiind realizată în proporție de peste 90 la sută.
„Cred că va fi gata în apropierea Paştelui, când vreau să o expun şi atunci o să vină comisia să decidă dacă intră în Cartea Recordurilor”, spune artistul pentru CANCAN.RO, SITE-UL NR.1 DIN ROMÂNIA.
În centrul operei stă Învierea
Fiecare icoană luată separat va avea cele mai mari dimensiuni pe sticlă – aproximativ 2,4 X 1,7 m – simbolizând câte o scenă religioasă, cea din centru – Învierea Domnului, iar celelalte două – Sfântul Antim Ivireanul – patronul spiritual al Râmnicului şi Sfântul Calinic de la Cernica, alături de mănăstirile din Vâlcea – judeţul cu cele mai multe lăcaşuri de cult – şi alte imagini cu simbolistică religioasă. Împreună vor alcătui un triunghi, înrămat în lemn. (VEZI AICI: A LUCRAT ÎN CULISELE UNOR FILME CU BUGETE DE 100 MILIOANE $!)
Lucrarea este executată împreună cu cinci eleve de la Palatul Copiilor din Râmnicu Vâlcea, unde predă profesorul de pictură.
Icoana va fi expusă și la București
Tripticul, care va fi asamblat într-o ramă din lemn, executată de un tâmplar local, va fi expus mai întâi la Arhiepiscopia Râmnicului şi apoi la Palatul Parlamentului din Bucureşti, după ce lucrarea va fi gata. (CITEȘTE AICI: COLECȚIONARUL DE LINGURIȚE)
În prezent, recordul mondial pentru cea mai mare icoană pe sticlă este deţinut tot de un român – pictoriţa din Arad Aurelia Bobocel, care a fost inclusă în Cartea Recordurilor în 2004 pentru o lucrare de 2 metri lungime şi 1,08 metri înălţime.