Un presedinte de club doarme in rulota
Vagabond de lux. Michael Roth a dat o jumatate de milion de dolari pentru casa pe patru roti Boem. Bossul lui FC Nurnberg are doua mari pasiuni: echipa de fotbal si calatoriile Cristi Petre Michael Roth este eroul de pe „Franken”. „Fara el nu se facea nimic. Miki este inima echipei”, spune antrenorul Hans Meyer, dupa marele succes din Cupa Germaniei. FC Nurnberg, cel mai titrat club german dupa Bayern, a impiedicat-o pe Stuttgart sa faca „dubla”. „A fost o finala de vis, stadionul, de senzatie, la fel si fanii nostri”, a spus Roth, dupa golul din prelungiri al lui Kristiansen. A fost primul trofeu pentru bavarezi, in ultimii 39 de ani. „Herr Roth este un tip special, nimic mai mult”, spune atacantul slovac Robert Vittek. Presedintele bavarezilor este un om cu o poveste de viata senzationala. Roth, un batranel bonom, si-a adunat banii din afaceri imobiliare. „Nurnberg si calatoriile sunt cele doua pasiuni care ma consuma”, a spus Roth, care isi petrece cea mai mare parte a timpului intr-o rulota de lux, asta desi are un adevarat castel in Ruckersdorf si o vila superba in Florida. „Imi place sa plec la drum fara sa planuiesc nimic. Soarele in fata, drumul in spate si sotia alaturi. Nu pot sa-mi doresc mai mult.” Roth are un permis special de conducere pentru a „struni” cocheta casuta pe patru roti.