Un preot paroh din județul Teleorman a fost reținut, fiind acuzat de delapidare cu consecințe deosebit de grave și falsificare de documente sub semnătură privată.
El este bănuit că, pe parcursul a mai bine de cinci ani, și-ar fi însușit în mod repetat aproape cinci milioane de lei, fonduri provenite din bugetul public destinate parohiilor aflate sub responsabilitatea sa. Aceste sume ar fi fost utilizate în interes personal sau pentru apropiați.
Citește și: Prima reacţie a tatălui lui Daniel! Dă vina pe iubita tânărului pentru sinucidere
Cazul este investigat de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice al Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman, și vizează un bărbat de 62 de ani, din municipiul Alexandria, acuzat de delapidare cu consecințe deosebit de grave și falsificare de documente sub semnătură privată, infracțiuni comise în mod continuat.
Potrivit surselor judiciare, suspectul este un preot acuzat că și-ar fi însușit sume semnificative de bani alocate celor două parohii pe care le administrează.
”Din cercetări a reieşit că, în perioada 2016-2022, folosindu-se de calitatea de funcţionar, în mod repetat şi în scopul realizării aceleiaşi rezoluţii infracţionale, ar fi falsificat, prin contrafacerea scrierii, mai multe înscrisuri, pentru justificarea unor sume de bani primite din bugetul local, respectiv naţional, ca titlu de sprijin financiar pentru reparaţii şi construcţii la lăcaşurile de cult al căror responsabil este. De asemenea, în perioada 2016-2021, în aceleaşi condiţii, din sumele de bani obţinute cu titlu de sprijin financiar de la bugetul local, respectiv naţional, şi-ar fi însuşit diverse sume din conturile bancare ale celor două parohii, prin retrageri de numerar de la bancomate şi de la casieria unităţii bancare, şi ar fi efectuat plăţi pentru achiziţii de bunuri şi servicii în interes personal şi pentru alte persoane”, au transmis reprezentanții Poliţiei judeţeane Teleorman.
Anchetatorii au estimat un prejudiciu total de peste 4.900.000 de lei în acest caz.
După strângerea probelor, preotul a fost reținut pentru 24 de ore. Investigațiile în acest dosar continuă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman.