Un poștaș din Iași nu a împărțit pensiile pentru că îi era „lene”. Ce s-a întâmplat cu banii pensionarilor
Caz uluitor în județul Iași! Mai mulți pensionari au rămas fără pensii din cauză că poștașului i-a fost „lene” să împartă banii, pentru că aceștia locuiau mult prea departe. Prin urmare, bărbatul a realizat semnături false care să demonstreze că pensiile au fost primite de către beneficiari și a păstrat banii.
Poștașul din Iași a luat cupoanele de pensii și alocații, dar nu a reușit să ajungă la pensionarii care locuiau departe și a păstrat banii. La un moment dat, bărbatul a fost prins de către superiorii lui, în timp ce avea asupra lui sume foarte mari de bani. Incidentul s-a terminat cu o amendă, iar cazul a fost preluat de parchetul de pe lângă Judecătoria Iași.
Poștașul care nu a împărțit pensiile din „lene”
Poștașul din Iași a plecat într-o zi obișnuită de muncă, dar s-a decis că unele dintre cupoanele de pensii aparțineau unor persoane care locuiau mult prea departe, iar lui îi era greu să ajungă până acolo. Prin urmare, acesta a semnat în locul pensionarilor pentru a induce că aceștia și-au primit pensiile și a decis să păstreze banii. Acest lucru nu ar fi durat mult, spune el, pentru că ar fi avut de gând să distribuie pensiile în următoarea perioadă.
CITEȘTE ȘI: Banii pensionarilor, furați și jucați la păcănele! Situație scandaloasă în București
În fața anchetatorilor, bărbatul a declarat că avea de gând să distribuie toate pensiile, dar a semnat de primire în locul pensionarilor pentru că aceștia locuiau foarte departe, iar lui îi era prea lene să se deplaseze până la ei.
În cele din urmă, Judecătoria Iași l-a achitat, dar decizia primei instanțe a fost atacată cu recurs. Prin urmare, acest caz se află în desfășurare la Curtea de Apel Iași.
Un poștaș din București a plecat cu banii pensionarilor, pentru a-i juca la păcănele, în Sectorul 5
Acesta este un caz fericit, având în vedere că sumele de bani sunt întregi și urmează să ajungă la beneficiari. Însă, vă prezentăm un caz din București în care un poștaș a intrat în atenția oamenilor legii, după ce a luat banii pensionarilor și i-a jucat la păcănele. Incidentul a avut loc în luna august a anului 2023. Atunci, poștașul bucureștean ar fi trebuit să își execute atribuțiile de serviciu. Mai cu seamă, să distribuie pensiile către seniori.
VEZI MAI MULT AICI: Un poștaș din București nu s-a mai abținut și a dat iama în pensiile bătrânilor. A jucat zeci de mii de lei la păcănele
This browser does not support the video element.