Un portar de 13 ani a decedat, sâmbătă, în urma unei ciocniri cu un coechipier, într-un meci de fotbal disputat în Olanda, relatează DPA.
Clubul MvR Heerenberg a precizat că portarul de 13 ani şi-a pierdut cunoştinţa în urma ciocnirii survenite sâmbătă şi a decedat la un spital din apropiere de Nijmegen, după ce toate încercările de resuscitare depuse pe teren s-au soldat cu eşec.
”Suntem mişcaţi profund la KNVB. Suntem alături de rudele sale şi de membrii clubului MvR. Vom fi alături de MvR”, a scris Jan Dirk van der Zee, director pentru fotbalul amator în cadrul Federaţiei olandeze de fotbal (KNVB), într-un mesaj postat pe Twitter, conform Agerpres.
Mihai Neșu s-a accidentat în dimineața zilei de 10 mai în timpul unui antrenament pe care îl făcea la FC Utrecht. Deși, inițial, părea o accidentare mai gravă, ulterior, a venit diagnosticul crunt al medicilor: și-a fracturat o vertebră cervicală. Totul a început cu un duel al lui Neşu cu coechipierul Alje Schut, care a căzut peste român.
În urma accidentării, foștii colegi s-au strâns în jurul românului, imediat fiind evident cât e de serioasă situaţia. În clipa în care Mihai Neșu a spus că nu își simte mâinile, picioarele, nimic de la bărbie în jos, coechipierii au izbucnit în lacrimi. El a fost transportat de urgență la spital din Olanda, unde a fost operat ore bune.