Un poliţist din Dolj este cercetat de superiori, după ce ar fi abandonat pisici pe marginea drumului
Un poliţist din județul Dolj este cercetat de superiorii săi, după ce ar fi abandonat pisici pe marginea unui drum. Incidentul a fost făcut public de un cetățean care se afla în zonă. (VEZI ȘI: IMAGINI CU POLIȚIȘTI DIN SUCEAVA LA PETRECERE ALĂTURI DE CONTRABANDIȘTI)
„Venind spre serviciu, am surprins un polițist (inițial am crezut că este local, însă am fost atenționat că nu este așa și rectific) care și-a oprit mașina pe marginea drumului, lângă un loc viran pe Str. Bucovăț, și a început să-și golească sacul de gunoi scos din portbagaj.
I-am strigat să-i fie rușine, iar singura sa apărare a fost că nu aruncă gunoiul, ci aruncă… niște pisici! Nu știu adevărul pentru că bălăriile de pe marginea drumului sunt înalte însă, indiferent de situație, actul în sine mi se pare descalificant”, a declarat craioveanul Dan Cherciu.
Șefii polițistului au demarat verificări
S-a descoperit ulterior că este vorba despre un polițist care lucrează la postul din Bucovăț. Omul ar fi descărcat gunoiul sau pisicile din autoturismul personal. Cazul este acum cercetat de superiorii polițistului de la comanda IPJ Dolj.
„Având în vedere aceste informații, conducerea IPJ Dolj a dispus efectuarea de verificări de către Biroul Control Intern. În funcție de aspectele ce vor fi constatate se vor dispune măsurile legale ce se impun”, a declarat Cosmin Grădinaru, purtător de cuvânt al IPJ Dolj. (CITEȘTE AICI: CUM AU REACȚIONAT DOI POLIȚIȘTI DIN BUCUREȘTI, DUPĂ CE UN BĂRBAT ȘI-A RECLAMAT SOȚIA CĂ NU VREA SĂ ÎI DEA JUMĂTATE DIN BANII PIERDUȚI LA PĂCĂNELE)