Să vezi și să nu crezi ce se întâmplă în România! Un polițist din Timișoara a devenit viral pe TikTok, după ce a postat imagini cu șoferi care îi oferă bani ca să închidă ochii la greșelile din trafic.
Acesta este angajat la Brigada Autostrăzi şi spune că vrea să schimbe imaginea sistemului. Are zeci de înregistrări cu şoferi care încearcă să-i dea şpagă, filmate cu camera de pe echipamentul de serviciu. Doar în acest an a făcut zece denunțuri pentru dare de mită.
Filmuleţele postate în ultimul an, pe contul de TikTok al lui Valer Kovacs, au devenit rapid virale.
„Valer Kovacs este un poliţist mai rebel, un poliţist care încearcă să se adapteze, adică să fie în pas cu moda. Am văzut că şi pe TikTok sunt foarte mulţi tineri care nu prea au răbdare să citească toate poveştile ce le scriem noi despre cum să avem grijă să nu avem accidente. Am văzut că au o priză foarte bună filmuleţele scurte”, spune poliţistul.
„Am întâlnit oameni cu atâţia bani că nu puteau să închidă portofelul. În momentul în care le-am spus că urmează să se suspende permisul de conducere, mi-au scos actele şi mi le-au înmânat ca să văd eu că ei sunt oameni cu potenţial, cu mulţi bani. Unii mi-au spus că ştiţi, şefule, suntem în România, putem să rezolvăm orice. Da, sigur, puteţi să rezolvaţi, în altă parte, dar nu cu mine”, povesteşte Valer Kovacs.
CITEȘTE ȘI: OBLIGATORIU PÂNĂ PE 30 IUNIE. SE APLICĂ ÎN TOATĂ ȚARA. ROMÂNII POT PRIMI O AMENDĂ DE 20.000 DE LEI