Un polițist de frontieră a murit la o zi după ce a fost confirmat pozitiv cu COVID-19

Publicat: 16/09/2020 | 16:16

Un polițist de frontieră, din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Moldova Nouă al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, a decedat a doua zi după ce a fost diagnosticat cu noul coronavirus.

Reprezentanții Sindicatului Europol au declarat că respectivul polițist avea 48 de ani. De asemenea, autoritățile i-au adus un omagiu public omului legii.

„Ne luăm rămas bun de la colegul nostru Sporea Ioan în vârstă de 48 ani din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moldova Nouă-Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timişoara, care a decedat marți după ce în urmă cu o zi a fost confirmat pozitiv cu coronavirus”, spun cei de la Sindicatul Europol, pe pagina de Facebook.

Polițistul era căsătorit și avea trei copii

Polițistul decedat avea o familie cu trei copii acasă. Acesta este al treilea deces în rândul poliţiştilor infectaţi cu COVID-19, după ce, în luna iunie, un polițist din cadrul IPJ Olt a murit, iar în luna august un alt polițist din cadrul ITPF Timișoara- SPF Jimbolia a fost răpus de virus.

Elena Nica
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea București. Experiențe în trecut: news editor Observator, Antena 1 și Antena Stars citește mai mult