O situaţie cu totul incredibilă s-a petrecut în Statele Unite ale Americii, în timpul unui zbor, atunci când pilotul a murit chiar la bordul avionului plin cu pasageri.
Din câte se pare, cauzele decesului sunt unele necunoscute, însă pilotul şi-a găsit sfârşitul chiar la manşă, în timpul unui zbor din Texas spre New Mexico. Pentru a nu se isca stare de panică la bordul respectivului avion, pasagerii nu au avut habar despre cele întâmplate decât după aterizare, când au fost informaţi. Asta deoarece comandantul de zbor a fost cel care a preluat atribuţiile şi a realizat manevra de aterizare, de unul singur.
Mai mult decât atât, un echipaj medical a sosit imediat la bord, odată ce avionul a ajuns la detinaţie, iar medicii au încercat să îl resusciteze pe pilot, însă acesta a fost declarat mort şi nu s-a mai putut face nimic pentru a fi salvat.