Un nou scandal în showbiz! Ce au de împărțit Ciprian Marica și Brigitte Pastramă. Ilie Năstase este implicat

Publicat: 03/11/2021 | 10:52

Un nou scandal a izbucnit în showbiz! Brigitte Pastramă s-a certat cu familia lui Ciprian Marica din cauza banilor. La mijloc ar fi implicat și Ilie Năstase.

Povestea începe cu faptul că un teren închiriat de Ciprian Marica de la Ilie Năstase are facturile de apă și curent trecute, de fapt, pe adresa vecinilor săi, respectiv Brigitte și Florin Pastramă. Din cauza faptului că a trecut mai mult timp de când bruneta așteaptă ca familia Marica să-și plătească datoriile, aceasta s-a văzut nevoită să iște un scandal. Drept urmare, soția lui Florin Pastramă l-a sunat pe Marica Senior, administrator al complexului, iar răspunsul primit i-a lăsat mască.

Ieri, reporterii SPYNEWS au încercat să afle mai multe amănunte chiar de la tatăl lui Ciprian Marica, însă bărbatul a susținut că situația s-a rezolvat. În cadrul conversației de nici două minute, Marica senior a început cu „Nu e problema presei”, a continuat cu „Nu s-a întâmplat nimic” și a încheiat cu: „Situația s-a rezolvat. Facturile au fost plătite”.

Conform publicației playsport.ro, terenurile respective, unde a fost baza Voința, au fost preluate de Marica de la Ilie Năstase, care ar fi trebuit să construiască o „Academie de tenis”.

Potrivit aceleiași surse, în 1998, Clubul Voinţa a încheiat un contract de cesionare, pe 60 de ani, cu Nastimex SRL, firma lui Ilie Năstase, pentru Academia de tenis. În anul următor, preşedintele de la Voinţa a solicitat Ministerului Tineretului şi Sportului să preia în administrare clubul „inclusiv dotările existente”.

Potrivit gsp.ro, trecerea a devenit efectivă pe 12 octombrie 1999 şi, pe 17 noiembrie, prin Hotărâre de Guvern, baza Voinţa a fost dată în folosinţă pe 49 de ani Fundaţiei pentru tenis „Academia Ilie Năstase”. Procesele dintre Clubul Voinţa, MTS şi Ilie Năstase au durat câțiva ani, iar într-un final, judecătorii i-au dat dreptate lui Ilie Năstase.

 

Elena Nica
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea București. Experiențe în trecut: news editor Observator, Antena 1 și Antena Stars citește mai mult