Un nou membru al Casei Regale este „pe drum”. Prințesa Sofia și prințul Carl Philip devin părinți pentru a patra oară

Publicat: 03/09/2024 | 13:52
Prințul Carl Philip și prințesa Sofia. Sursa foto: Profimedia

Sărbătoare în Suedia, după ce Casa Regală a anunțat că prințul Carl Philip și prințesa Sofia urmează să mai aibă un copil, al patrulea al cuplului.

Potrivit Casei Regale, prințesa, în vârstă de 39 de ani, este într-o stare bună de sănătate, iar copilul urmează să vină pe lume în februarie 2025.

„Prințul Carl Philip și Prințesa Sofia sunt foarte bucuroși să anunțe că Prințesa așteaptă al patrulea copil al cuplului”, se arată în mesaj.

În plus, Palatul a confirmat că programul oficial al prințesei Sofia pentru această toamnă va rămâne neschimbat. Anunțul a fost însoțit de o nouă fotografie a cuplului în fața unui lac . În imagine, Carl Philip, în vârstă de 45 de ani, zâmbește la cameră, în timp ce Sofia își sprijină ușor capul de obrazul lui.

Cei doi mai au încă trei copii: prințul Alexander (8 ani), prințul Gabriel (6 ani) și prințul Julian (3 ani), notează people.com.

Prințul Carl Philip, prințesa Sofia și cei trei copii ai lor. Sursa foto: Instagram

Anunțul vine la doar două zile după ce Prințul Carl Philip, 45 de ani, și Sofia au participat la nunta Prințesei Märtha Louise a Norvegiei și a șamanului Durek Verrett în Geiranger, Norvegia.

CITEȘTE ȘI: BAT CLOPOTE DE NUNTĂ REGALĂ! PRINȚESA MARTHA A NORVEGIEI SE MĂRITĂ CU DUREK VERRETT, VINDECĂTOR SPIRITUAL

Cine este prințul Carl Philip

Carl Philip este al patrulea în ordinea de succesiune la tronul Suediei și singurul fiu și al doilea copil al regelui Carl XVI Gustaf și al reginei Silvia. Sora sa mai mare, Prințesa Victoria, în vârstă de 47 de ani, este moștenitoarea tronului.

În 2019, palatul a anunțat că copiii Prințesei Sofia și Prințului Carl Philip, precum și ai surorii mai mici a lui Carl Philip, Prințesa Madeleine, și ai soțului ei Chris O’Neill, nu vor mai deține titlul de „altețe regale”. Această schimbare i-a afectat pe prinții Alexander și Gabriel înainte de nașterea fratelui lor, iar în 2021, Prințul Julian a devenit primul nepot al Regelui Carl XVI Gustaf născut fără acest titlu.

După anunț, prințul Carl Philip a spus că consideră decizia „pozitivă” pentru copiii săi.

Prințesa moștenitoare Victoria este moștenitoarea tronului suedez, urmată de copiii săi, Prințesa Estelle și Prințul Oscar.

CITEȘTE ȘI: COPIII PRINȚULUI HARRY ȘI AI LUI MEGHAN MARKLE NU ȘTIU CĂ DEȚIN TITLURI REGALE. MOTIVUL ULUITOR PENTRU CARE DUCII DE SUSSEX LE-AU ASCUNS ACEST LUCRU!