Un copil de un an şi o lună din judeţul Ialomiţa, nevaccinat, a murit din cauza rujeolei, numărul deceselor cauzate de această boală ajungând astfel la 36, informează Mediafax.
Potrivit reprezentanţilor Institutului Naţional pentru Sănătate Publică, numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă în România raportate până vineri era de 9.900, dintre care 35 de decese. Un al 36-lea deces cauzat de rujeolă, confirmat serologic, a fost raportat astăzi la un copil în vârstă de 1 an şi 1 lună, nevaccinat, din judeţul Ialomiţa.
În săptămâna 13 – 17 noiembrie au fost raportate încă 78 de cazuri nou confirmate în 10 judeţe, respectiv 21 în Harghita, 19 în Satu Mare, 12 în Ialomiţa, zece în Bucureşti, câte cinci în Călăraşi şi Ilfov, trei în Mureş şi câte unul în Dolj, Iaşi şi Giurgiu.