Un nou cutremur în România! A avut loc acum câteva minute
Un nou cutremur a lovit România, marți seara, și a fost resimțit în Nehoiu(15km), Covasna(42km), Întorsura Buzăului(44km), Mizil(51km), Vălenii de Munte(52km).
Cutremurul a avut magnitudinea de 2,5 și s-a produs în Buzău, la o adâncime de 136 kilometri, conform INFP.
Ce spune Gheorghe Mărmureanu
Gheorghe Mărmureanu, directorul Institutului Național pentru Fizica Pământului a estimat că viitorul mare cutremur va avea o magnitudine cuprinsă între 7,2 şi 7,9 grade, posibil chiar 8 grade.
„Cutremurul va fi adânc şi acesta va fi norocul României. Cu cât e mai adânc, cu atât energia se disipă pe o suprafaţă mai mare. Va fi o suprafaţă foarte mare, de la Moscova la Cairo. Pe toată Europa, aş spune”, a afirmat Gheorghe Mărmureanu.
El a asemuit imaginea cutremurului cu un con răsturnat, în vârful acestuia fiind cutremurul, iar suprafaţa bazei Europa.
Mărmureanu susţine că viitorul cutremur mare ce se va produce în România se va asemăna celui din 1802, cu magnitudinea 8, dar care nu a produs victime. Însă, susţine specialistul, nu acelaşi lucru se poate spune despre efectele viitorului cutremur, în contextul în care România s-a schimbat, iar acum „avem blocuri făcute prost”.
„Eu sunt optimist, acesta este cuvântul. Adâncimea va fi de 150-170 de km. Şansele sunt foarte mari să fie după 2040 – 2041. Sunt calcule de peste trei secole şi care văd că se satisfac. Văd că până acum nu am greşit deloc”, a spus Mărmureanu.