Un nou centru de vaccinare drive-thru s-a deschis în București. Acesta este amplasat în parcarea Plaza România

Publicat: 17/05/2021 | 18:29

Un nou centru de vaccinare drive-thru a fost deschis în București. Este al treilea de acest tip, după cel de la Piaţa Constituţiei şi cel de la Metro Militari.

Primarul sectorului 6, Ciprian Ciucu, a anunțat deschiderea celui de-al treilea centru de vaccinare de tip drive-thru în parcarea Plaza Romania. Pentru moment centrul este echipat cu trei medici și nouă asistente, iar numărul acestora se va suplimenta dacă cererea va crește.

Printr-un mesaj postat pe Facebook, primarul sectorului 6, Ciprian Ciucu, i-a îndemnat pe oameni să meargă să se vaccineze și i-a asigurat că procesul este extrem de rapid și sigur. (CITEȘTE ȘI: UN NOU VACCIN ANTI-COVID! SERUL AR PUTEA APĂREA PÂNĂ LA SFÂRȘITUL ANULUI.)

„Durează doar câteva minute. Încă un centru de vaccinare drive thru super accesibil a fost astăzi deschis de către Primăria Sectorului 6 în parcarea Plaza Romania ! În fotografie se vede deja cum sunt vaccinați primii veniți. 3 medici, 9 asistente, dacă cerea va crește, vom suplimenta.

Viceprimarul Mihaela Ștefan și DGASPC Sector 6 s-au mișcat foarte bine și deja avem cel de-al doilea drive thru dedicat vaccinării după cel deschis săptămâna trecută de către centrul medical Dr. Dan Furtună la METRO MILITARI.

Veniți să vă vaccinați și să scăpăm odată de nenorociți asta de pandemie!”, se arată în mesajul postat de Ciprian Ciucu.

Centrul de vaccinare va permite imunizarea ocupanţilor unui autoturism. Mecanismul este foarte ușor, din mașină se va scoate brațul pe geam și se face vaccinarea. După ce au primit doza de vaccin, oamenii vor mai rămâne 15 minute pentru a se identifica eventualele reacții adverse și pentru eliberarea adeverinței de vaccinare.

(VEZI ȘI: MARE ATENȚIE! MINISTRUL SĂNĂTĂȚII A FĂCUT ANUNȚUL DESPRE VACCINAREA COPIILOR)

 

Sursa foto: Shutterstock