Un băiat de 12 ani a rămas marcat pe viaţă, după ce a fost supus unor chinuri inimaginabile de doi adolescenţi. Aceştia din urmă l-au violat într-o şcoală părăsită din judeţul Vrancea. Vinovaţii au fost încătuţaţi, iar anchetatorii au decis să îi reţină; niciunul dintre ei nu a împlinit vârsta majoratului.
Doi adolescenţi din comuna Suraia, judeţul Vrancea sunt acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de viol şi pornografie infantilă. Potrivit vrancea24.ro,sunt suspectaţi că ar fi violat un băiat de 12 ani. Nenorocirea s-ar fi petrecut în toaleta unei şcoli părăsite din localitate, iar vinovaţii au filmat totul. Planul lor a mers şi mai departe, astfel că momentele abominabile înregistrare au ajuns pe internet, după ce le-au încărcat pe un site.
Agresorii, un băiat de 15 ani, altul de 16, au fost duşi la instanţă cu propunere de arestare preventivă. Unul dintre ei a primit mandat de arestare pentru 30 de zile, iar celălalt este plasat în arest la domiciliu.
Băiatul de 12 ani urmează să primească ajutor din partea unui specialist. Psihologii trag un semnal de alarmă şi spun că, în urma unor astfel de drame, victimele pot să rămână cu sechele şi, dacă nu sunt consiliaţi, riscă să ajungă să se sinucidă.