Un motociclist a fost prins de radar în timp ce gonea cu 180 km/h pe un drum din România. De parcă nu încălcase suficient legea, bărbatul conduce, la un moment dat, fără să țină mâinile pe ghidon. Polițiștii au aplicat sancțiuni dure.
În primă fază, motociclistul a fost filmat cu un aparat radar în timp ce conducea cu aproape 180 km/h, pe o șosea. Ulterior, a fost prins în timp ce gonea cu peste 100 km/h, dar fără să aibă mâinile pe ghidon.
Pe o rețea socială, Poliția România a prezentat și dovezile că motociclistul a încălcat flagrant regulile de circulație, postând două fotografii.
“Pai așa ne-a fost vorba? Începem bine anul… Bucuria pentru o rază de soare și câteva grade în plus trebuie să se manifeste altfel, cu mult altfel în comparație cu cel din imaginea prezentată.
Viteză excesivă și… ‘Se interzice… să lase liber în timpul mersului volanul, ghidonul sau maneta de comandă, să oprească motorul ori să decupleze transmisia în timpul mersului’”, au scris, în primă fază, polițiștii pe Facebook.
Poliția Rutieră l-a oprit imediat pe motociclist și l-a sancționat potrivit legii. Acesta a fost amendat cu 1.305 lei și s-a ales cu permisul suspendat pentru 90 de zile.
“Motociclistul a fost sancționat cu amendă, în valoare de 1.305 lei, fiindu-i reținut permisul de conducere, pentru 90 de zile. Acum, are ceva timp pentru contemplare asupra greșelilor prin care putea să își pună viața în pericol, dar și a celor din jurul său”, au încheiat oamenii legii.
(NU RATA: PRINS DE RADAR CU 243 DE KILOMETRI PE ORA! MOTOCICLISTUL-ZBURATOR)