Un mort și un rănit, în Suceava, după ce mașina în care se aflau doi tineri a intrat într-un gard
Un tânăr de 25 de ani a murit, iar altul de 24 de ani a fost rănit grav, în această dimineață, după ce mașina în care se aflau a ieșit de pe o șosea, la Putna, județul Suceava, intrând în gardul unei case.
Potrivit reprezentanților ISU Suceava, mașina în care se aflau două persoane a ieșit de pe șosea la Putna. Una dintre persoanele din mașină a fost găsită semiconștientă, iar cea de-a doua inconștientă. Medicii au făcut manevre de resuscitare bărbatului găsit inconștient, dar acesta nu și-a mai revenit.
Tânărul mort avea 25 de ani, iar celalălt, în vârstă de 24 de ani, a ajuns la spital grav rănit.