Un avion utilitar care imprastia ierbicide s-a prabusit, sambata dupa amiaza, intre localitatile Ulmeni si Valea Rosie, judetul Calarasi. In urma impactului cu solul, avionul a luat foc, iar mecanicul de bord, Adrian Stanciu, in varsta de 36 de ani, a murit pe loc. Cadavrul acestuia a fost gasit in apropierea aparatului de zbor, aproape carbonizat. Pilotul, Valeriu Bacuieni, de 48 de ani, a scapat cu viata, dar are rani grave. Pilotul se afla in coma, la Spitalul de Urgenta Floreasca din Capitala, unde este mentinut in viata doar de aparate. In noaptea de sambata spre duminica, el a fost supus unei operatii care a durat sase ore, dar din pricina unui traumatism cranio-cerebral, medicii sunt rezervati in privinta sanselor sale de supravietuire. Ancheta Autoritatii Aeriene Civile ar putea fi incheiata in doua saptamani. Primele concluzii arata ca ar fi fost o eroare de pilotaj, pentru ca avionul, foarte usor, zbura la o inaltime mica de sol. (M.N.)