Un mort și trei răniți după ce mașina lor s-a răsturnat pe un drum din Ialomița

Publicat: 18/08/2018 | 22:11

Un bărbat de 23 de ani a murit, iar alte trei persoane, între care un băiat de 14 ani, au fost rănite grav după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat, sâmbătă seara, între Țăndărei și Platonești, în județul Ialomița.

Potrivit ISU Ialomița, în mașina care s-a răsturnat în afara părții carosabile, între localitățile Țăndărei și Platonești, se aflau patru persoane. Un tânăr de 23 de ani a murit, iar un adolescent de 14 ani a fost preluat de un elicopter SMURD, în stare gravă.

Un bărbat de 23 de ani a fost scos fără funcții vitale, motiv pentru care echipele de intervenție i-au aplicat manevre de resuscitare preț de 50 de minute. Organismul bărbatului nu a răspuns la acestea, fiind declarat decesul lui de către medicul SAJ. Un alt pasager, copil de 14 ani, a fost preluat și transportat către o unitate spitalicească cu un elicopter SMURD. O femeie a fost transportată inițial la spitalul din Țăndărei cu o ambulanță SAJ, fiind adusă apoi la Slobozia. Șoferul, un bărbat de 44 de ani, a fost preluat și transportat la spitalul din Țăndărei cu echipajul SMURD, și a fost transferat ulterior la București”, arată ISU Ialomița, conform Mediafax.

O femeie, martor la accident, a leșinat și a avut și ea nevoie de ajutor medical, ce i-a fost acordat de echipajul SMURD și a fost transportată la spital.

Polițiștii fac cercetări pentru a stabili cauzele producerii accidentului.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult