Miliardarul chinez Jack Ma, presedinte al companiei Alibaba, la care Yahoo are o participatie de 40%, a declarat ca ar fi foarte interesat de achizitia grupului american, care se confrunta cu stagnarea veniturilor si declinul cotei de piata.
Ma a afirmat ca a discutat cu Yahoo si alti eventuali cumparatori, fara sa-i numeasca pe acestia.
„Suntem foarte interesati de Yahoo, pentru ca Alibaba este o companie importanta pentru Yahoo, iar Yahoo este foarte importanta pentru noi”, a afirmat miliardarul chinez dupa ce a fost intrebat daca ar cumpara compania.
„Exista foarte multi investitori interesati si discutam si cu acestia”, a spus Ma in timpul unui eveniment desfasurat la Universitatea Stanford din SUA.
Conducerea Yahoo a anuntat anterior ca o serie de consultanti au transmis interesul „mai multor parti”. Relatia miliardarului chinez cu Yahoo i-ar putea asigura acestuia un avantaj in realizarea unei tranzactii, afirma Brett Harris, analist la compania americana Gabelli & Co.
„Ar fi logic sa fie implicata Alibaba, avand in vedere ca Yahoo are o participatie atat de mare. Actionarii Yahoo sunt acum atat de dezamagiti incat ar considera binevenit orice cumparator”, a spus el.
Un purtator de cuvant al Yahoo a refuzat sa comenteze.
Actiunile Yahoo au scazut de la inceputul anului cu 21%, iar valoarea de piata a grupului a coborat la 16,6 miliarde de dolari. Grupul isi reanalizeaza strategia dupa concedierea directorului general Carol Bartz, care nu a reusit sa opreasca incetinirea cresterii sau sa respinga concurenta tot mai puternica a Google si Facebook.
Compania Alibaba este prezenta pe piata serviciilor de comert online din China.