Întâmplarea nefericită a avut loc în județul Baia Mare, acolo unde medicul ginecolog s-a urcat beat la volan și a lovit mai multe mașini dintr-un alai de nuntă.
Un medic ginecolog băut a lovit un autoturism dintr-o coloană de nuntă, în Baia Mare. Medicul consumase alcool, au stabilit polițiștii, și s-a oprit cu autoturismul într-un autoturism parcat pe marginea drumului.
Ghinionul a făcut ca acesta să fi fost lăsat chiar în fața localului unde avea loc o nuntă. La fața locului a ajuns și Poliția care le-a luat declarații tuturor celor prezenți. Pe trotuar erau în momentul accidentului mai multe persoane, dar din fericire nu a fost nimeni rănit.
Un tânăr a fost la un pas să fie lovit de mașina scăpată de sub control. Potrivit polițiștilor, şoferul, medic ginecolog la o clinică particulară, se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, relatează Digi24.
„Conducătorul autoturismului a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză se fac cercetări pentru a se stabil cu exactitate datele și împrejurările în care s-a produs accidentul” a precizat. Indre Claudiu, agent șef Biroul rutier Baia Mare.