Un medic din Iași care a fost bătut de un boxer și-a iertat agresorul în schimbul a două fapte bune

De: Cancan
Publicat: 13/12/2018 | 21:19

Un medic anestezist din Iași a decis să-l ierte pe bărbatul care l-a bătut crunt în urmă cu 3 ani, doctorul Daniel Rusu cerându-i agresorului, fost boxer, să facă două fapte bune în pragul sărbătorilor, respectiv să ajute două persoane bolnave. 

Daniel Rusu, medic anestezist în cadrul Institutului Regional de Oncologie, a anunțat, în timpul procesului de la Judecătoria Iași, că preferă ca Iulian Cosmei, bărbatul care l-a lovit în 2015, în timp ce se afla într-o stație de autobuz, să facă două fapte bune, în locul unei condamnări.

Astfel, inculpatul a achitat 1.000 de euro unei adolescente de 18 ani, paralizată, care este imobilizată la pat de trei ani în urma unui accident rutier.

Acesta va oferi încă o mie de euro unui medic rezident din Iași, diagnosticat cu tumoră cerebrală.

Așa am simțit, pur și simplu. Au trecut ceva ani de atunci și cred că lucrurile s-au schimbat oarecum. Uneori, timpul ne face să privim altfel lucrurile. E greu să spun ceea ce aș fi făcut atunci. Ideea este că au trecut mai bine de trei ani de atunci, probabil că ar mai fi trecut un an, cu siguranță, până s-ar fi terminat procesul, cred că oricum ar fi fost, între o pedeapsă, oricare ar fi fost ea și a face un gest, este mai important acel gest. Îmi e greu să spun că am făcut fericite două persoane. Probabil le-am făcut suferința mai ușoară, eu așa văd lucrurile. Am ajuns la un punct la care nu cred că ar fi avut nici o semnificație, nici pentru mine, nici pentru persoana în cauză, o pedeapsă care, probabil, ar fi fost cu suspendare sau fără„, a declarat medicul Daniel Rusu.

Instanța a stabilit termen de pronunţare la data de 21 decembrie, în dosarul de lovire sau alte violențe.

Agresiunea a avut loc în luna august 2015, când Daniel Rusu vorbea la telefon, în timp ce se afla în staţia de autobuz de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“.

Fostul pugilist Iulian Cosmei ar fi fost supărat că doctorul nu s-ar fi dat rapid din fața maşinii lui, a coborât din mașină şi l-a lovit cu pumnul în faţă. Victima a ajuns la spital cu mai multe fracturi la nivelul feţei, medicul fiind supus unor intervenții chirurgicale.