Un mare artist ar fi implinit astazi 71 de ani! Mesajul lui Victor Ponta in memoria lui Florian Pittis
Florian Pittis a fost un mare actor, regizor, traducator si cantaret de muzica folk. Artistul a incetat din viata in august 2007, rapus de cancer.
Astazi Pittis ar fi implinit 71 de ani, iar Victor Ponta i-a indemnat pe romani sa nu isi uite valorile.
“Florian Pittis ar fi implinit astazi 71 de ani. A fost si va ramane in memoria noastra un artist desavarsit, pe care merita sa il cinstim astazi ascultand macar o piesa Pasarea Colibri.”, a fost mesajul premierului.
Un artist complex
Florian Pittis a scris texte pentru cantecele Andei Calugareanu, pentru Mircea Vintila, Sorin Chifiriuc si altii.
A lucrat la Teatrul Municipal „Lucia Sturza-Bulandra”, colaborand cu regizori de renume precum Liviu Ciulei, Andrei Serban, Alexandru Tocilescu, Sanda Manu, Dan Micu. A tradus si a regizat piese de teatru. In domeniul muzical s-a facut cunoscut intr-un trio alaturi de Anda Calugareanu si Dan Tufaru, in regia TV a lui Alexandru Bocanet, iar mai tarziu a activat cu acelasi succes in Cenaclul Flacara. In anul 1992 intemeiaza, alaturi de Mircea Baniciu, Mircea Vintila si Vladi Cnejevici, formatia Pasarea Colibri, cu care concerteaza pana in 2001 si impreuna cu care inregistreaza patru albume.
R.O.