Cabina ascensorului de pe pilonul nordic al Turnului Eiffel s-a prabusit in gol aproximativ 15 metri, fara ca sistemul de securitate sa se declanseze.
Ascensorul, situat pe pilonul nordic, urmeaza sa fie redeschis pentru public abia peste cateva saptamani. „Incidentul este reparat, dar sunt in curs alte teste”, a explicat conducerea Turnului Eiffel.
Desi cabina era goala, incidentul care a avut loc pe 20 martie nu este mai putin grav. In cursul unei serii de teste, cabina de pe pilonul de nord s-a prabusit in gol aproximativ 15 metri, in urma unei probleme la cablu. Insa sistemul de oprire de urgenta este cel care produce ingrijorare, dupa ce nu s-a declansat, antrenand caderea libera a aparatului in fosa.
Testul s-a desfasurat in cadrul unei serii de controale tehnice lansate la inceputul anului. Dupa o curatare a motorului si efectuarea unor mici reparatii, s-a trecut la testarea fara pasageri a acestui ascensor automatic datand din anii ’60. Incidentul s-a produs in cursul unuia dintre aceste teste.
Cabina a alunecat pe unul dintre cablurile de care este legata, din cauza unei probleme de ungere. In acel moment sistemul de oprire de urgenta trebuia sa intre in actiune. Insa sistemul de prindere a cablului la apropierea de sol nu a functionat, iar cabina a cazut in fosa cu o viteza slaba. Un perete interior a fost avariat, iar o fereastra s-a spart.