Autointitulatul rege international al romilor crestini de pretutindeni, Dan Stanescu, de la Costesti, spune ca vestea mortii lui Cioaba a venit "ca un fulger", estimand ca la inmormantarea de la Sibiu vor participa intre 150.000 si 200.000 de oameni.
„Am primit vestea mortii regelui Cioaba ca un fulger. Nu ne asteptam la aceasta veste, ne asteptam la o veste mult mai buna, pentru ca medicii turci ne-au dat o speranta. Pana sa se intample, cu Dorin Cioaba am luat legatura si mi-a zis ca totul e bine, dar in aceasta dimineata am aflat ca Florin Cioaba nu mai este printre noi. Pentru noi, ortodocsii exista un doliu, dar nu stiu la ei pentru ca sunt penticostali si au alte traditii. De aceea, eu sunt regele crestin ortodox, Dan Stanescu”, a spus Stanescu.
El a precizat ca a avut o relatie foarte buna cu Florin Cioaba, „o relatie de prietenie”, si a transmis condoleante familei. Intrebat despre persoana care ii va lua locul lui Cioaba, autointitulatul rege al romilor, Dan Stanescu a raspuns ca desemnarea urmasului la „tron” face parte „din consiliul lor de coroana”.
„Depinde, noi avem religia noastra din mosi-stramosi si reguli asa cum si ei le au pe ale lor. Acum o sa vedem si noi cine va fi suit pe tronul lui Cioaba. Potrivit este cel dintai nascut, Dorin Cioaba. Suntem intr-o relatie foarte buna cu el”, a spus Stanescu.
Acesta a estimat ca la inmormantarea lui Cioaba de la Sibiu vor fi intre 150.000 si 200.000 de oameni.
„Vreau sa transmit romilor din Romania sa mergem cu totii, sa fim alaturi de familia Cioaba si sa mergem la inmormantare. Dumnezeu sa-l ierte! Cred ca la Sibiu, la inmormantarea regelui Cioaba, vor fi intre 150.000 si 200.000 de oameni”, a mai spus Stanescu.
Autointitulatul rege al romilor Florin Cioaba a incetat din viata duminica, la varsta de 58 de ani, in spitalul Akdeniz Üniversitesi din Antalya, unde medicii ii montasera, vineri, un dispozitiv care sa-i ajute inima sa pompeze sange, au declarat, pentru MEDIAFAX, apropiati ai familiei.
Informatia a fost confirmata de rudele lui Cioaba, care au precizat, pentru MEDIAFAX, ca acesta a fost declarat decedat la ora 11.10, cauza fiind un stop cardio-respirator.
Apropiati ai familei au declarat, pentru MEDIAFAX, ca trupul neinsufletit al lui Florin Cioaba va fi adus in tara in cursul zilei de luni, in functie de incheierea formalitatilor la Ambasada Romaniei din Turcia, transportul urmand sa fie facut cu un avion privat.
R.N.