Premierul Ludovic Orban a fost văzut, sâmbătă, în Centrul Vechi al Capitalei, în primul weekend de relaxare cu terasele deschise: „Răspund la invitația unui bun amic, care de bucurie că a deschis terasa, m-a invitat și pe mine”. Acesta a fost însoțit de Ionel Dancă, șeful Cancelariei, și consilierul Andi Manciu.
Ionel Arsene, președintele PSD Neamț și al CJ Neamț, a catalogat gestul premierului „un exercițiu penibil de PR pentru a mai atenua din impactul dezastruos al fotografiei ce imortalizase modul în care chefuiesc miniștrii la Guvern”, potrivit GÂNDUL.RO.
„Și pentru ca banii oferiți de guvern pentru presă să merite efortul românilor de a face plata, în plină criză de coronavirus, Sică Mandolină lovește din nou! Cu toată presa chemată la ședința foto, guvernul Orban ne delectează privirile cu acest tablou de Grigorescu de unde doar carul lipsește.
După plecarea presei, a revenit la plăcerile care l-au consacrat și a înlocuit apa plată cu berea. Oare ce sărbătoresc domnii din imagine? Cu degețelul ridicat, atunci când își savurează băutura, acest balerin al politicii românești ne învață cum să bem o bere rece la terasă. Lipsesc frapierele, whiskyanele și trabucurile că în rest…. avem di tăti!”, a scris Ionel Arsene pe pagina sa de Facebook.
Ludovic Orban a putut fi văzut sâmbătă după-amiază, într-o vizită-surpriză, în Centrul Vechi al Capitalei. Premierul a declarat că a fost invitat de un prieten, bucuros că și-a putut deschide terasa.
Șeful Guvernului era însoțit de doi dintre colaboratorii săi, Ionel Dancă, șeful Cancelariei, și consilierul Andi Manciu. La un moment dat și-a făcut apariția și Nicușor Dan, candidatul PNL la Primăria Capitalei.