Un liceu din Teleorman a fost vandalizat. Femeia de serviciu a descoperit dezastrul și a sunat la 112
Incredibil! Un liceu întreg a fost vandalizat în Teleorman. Este vorba despre Liceul „Constantin Noica” din municipiul Alexandria. Incidentul a fost sesizat chiar de femeia de serviciu de la unitatea de învățământ, în cursul dimineții de luni. (VEZI ȘI: ZECE CATALOAGE ALE UNUI LICEU DIN IAȘI AU FOST INCENDIATE DE UN TÂNĂR)
UPDATE 11.10. Uși distruse, camere de supraveghere smulse, calculatoare lipsă
Conducerea unității de învățământ a anunțat și Inspectoratul Școlar Teleorman. Din primele verificări ar fi vorba despre mai multe uși distruse, atât de săli de clasă cât și de la secretariat, intrări forțate, ghivece aruncate pe coridoare, camere de supraveghere smulse și lacăte distruse. Totodată ar fi fost sesizată și absența unor calculatoare. Ancheta este în desfășurare.
Știrea inițială
Femeia de serviciu a intrat, luni dimineață, în unitate și a găsit un adevărat dezastru. Imediat a anunțat conducerea liceului și a sunat la 112.
Mai multe echipaje de poliție și criminaliști sunt acum la fața locului. Nu se știe deocamdată dacă este vorba despre distrugere sau jaf.