Un jurnalist de la noi a murit la 49 de ani, lovit de o boală necruţătoare. Era revoltat de serviciile medicale din România!
Decesul jurnalistului a fost anunţat într-un comunicat AGERPRES.
”Colegul nostru Dănuţ Puşcaşu, jurnalist al Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES, a pierdut lupta cu o boală necruţătoare la nici 49 de ani.
A fost unul dintre ziariştii importanţi ai Agenţiei Naţionale de Presă şi a contribuit din plin la prestigiul AGERPRES prin întreaga sa activitate, timp de 22 de ani, în două perioade distincte (1990-1997 şi 2002-2017).
În această perioadă a fost, pe rând, operator telex şi operator PC, reporter, redactor şi editor în domeniile cultură, politică, social şi ştiri judeţene. Ca reporter, a reflectat în ştirile transmise pe fluxul Agenţiei, printre multe alte domenii, activitatea Parlamentului României şi a Ministerului Apărării Naţionale.
A mai scris ca reporter „A.R. Press” acreditat pe lângă Guvernul României şi a mai colaborat la ziarul „Expres”.
A absolvit, în 1997, Facultatea de Istorie Bucureşti şi, în 1995, un curs AFP de jurnalism.
Dincolo de faptul că a fost un foarte bun jurnalist, Dănuţ a fost şi un bun coleg şi prieten. Rămâne în memoria noastră omul vesel, care mereu avea o vorbă bună pentru fiecare.
Dumnezeu să-l odihnească!”, au scris colegii ziaristului.
Luna trecuta, Danut Puscasu scria pe Facebook: „Dragii mei, la 1400 de lei un RMN plus alte multe sute pe medicamente, suplimente şi investigaţii preliminarii, nu pot decât să vă urez încă o dată şi cu toată sinceritatea să fiţi foarte sănătoşi. Măcar din perspectivă economică şi tot e un câştig”.