Un jandarm din Iași a avut parte de o misiune specială, ce a emoționat tot internetul. Răzvan a salvat un cățeluș îngropat în zăpadă, l-a dus într-un loc cald, iar acum îi caută stăpânii.
După zeci de oameni scoși de sub nămeți, un alt suflet a fost salvat. Un jandarm din Iași a salvat un câine de sub zăpadă, a avut grijă să-i fie bine, iar acum îi caută stăpânii. Răzvan a făcut un gest de omenie, cu care a emoționat tot internetul. Reprezentanții Jandarmeriei Române au ținut să spună povestea cățelușului, pe care omul legii l-a găsit aproape înghețat.
Cățelușul a fost găsit în zăpadă, în apropierea Centrului de Îngrijire Persoane în Vârstă „Constantin și Elena” din Iași. Acum, autoritățile fac apel la internauți, în speranța că stăpânii patrupedului vor fi găsiți. În cazul în care acesta este al nimănui, reprezentanții Jandarmeriei Române au explicat unde poate fi găsit câinele, pentru o posibilă adopție.
„A fost găsit în zăpadă, în apropierea Centrului de Îngrijire Persoane în Vârstă „Constantin și Elena” din Iași, de către colegul nostru, Răzvan. Cățelușul a fost găsit pe strada Mihail Cornea, aproape îngropat în zăpadă. Colegul nostru l-a uscat și l-a dus într-un loc cald. Acum el se află la adăpost, la Centrul de Îngrijire. Vă rugăm să ne ajutați să-i găsim stăpânii!”, a transmis Jandarmeria Română, într-un mesaj pe Facebook.