Un incendiu a izbucnit marţi noapte la un depozit de jucării şi parfumuri din Voluntari, zona Pipera, pompierii intervenind timp de peste şapte ore, fără a exista victime, au declarat reprezentanţii ISU Ilfov.
Incendiul a afectat o suprafaţă de 500 de metri pătraţi, unde erau depozitate numai jucării, multe din plastic, la parterul depozitului de pe Şoseaua Pipera – Tunari, fără a se propaga la subsol sau la etaj. Astfel, a ars peste jumătate din suprafaţa unui nivel, de aproximativ 900 de metri pătraţi.
Pompierii de la ISU Bucureşti şi ISU Ilfov au intervenit în jurul orei 22.30, cu 11 autospeciale cu apă şi spumă, o maşină de descarcerare şi două ambulanţe, şi s-au retras la ora 5.30, miercuri dimineaţă. Angajaţii depozitului părăsiseră imobilul în jurul orei 20.00, astfel că nu se mai afla nimeni înăuntru.