Un ieșean a închiriat un apartament, dar a avut parte de șocul vieții sale. Este incredibil ce a găsit tânărul în momentul în care s-a mutat.
Leonard Chirilă, un ieșean, a vrut să închirieze un apartament așa că a apelat la serviciile unei agenții imobiliare. A văzut un apartament care a fost pe placul său și imediat a plătit și comisionul pentru agenție, în valoare de 250 de euro. Apoi, s-a întâlnit cu proprietarul, a luat cheile și s-a mutat în noua casă.
Doar că a avut parte de un șoc!
”Am început să fac curat și am găsit trei gândaci. Dar am continuat și mi-am dat seama că toată casa era plină de gândaci. Era foarte multă mizerie. Proprietarul mi-a zis că se rezolvă în trei zile, dar eu nu am mai vrut. A înțeles și nu a avut pretenții. M-am dus la agenție și am cerut banii de pe comision înapoi, dar au refuzat”, a precizat Leonard Chirilă pentru bzi.ro.
Directorul general al agenției a declarat, însă, că situația se putea rezolva. El a precizat că era dispus să găsească alt apartament pentru Chirilă, dar acesta a refuzat.
„Vrea banii înapoi, dar noi am tăiat o chitanță, am făcut o factură. El a semnat contractul de închiriere. I s-a transmis că nu este nicio problemă și îi arătăm alte apartamente. Avem în baza de date peste 100 de apartamente, era imposibil să nu găsească ceva. Sunt de acord cu clientul, dar nu este treaba noastră să ridicăm mobila proprietarului, să vedem dacă are gândaci. Au fost și cei de la Protecția Consumatorului. Dacă vrea circ, circ să fie. Vom aștepta și punctul de vedere de la Protecția Consumatorului. Dacă ni se va spune că trebuie să-i dăm banii înapoi, așa vom face. Dacă voia să rezolve problema, venea la mine și discutam, găseam o variantă. I-am arătat deschidere”, a precizat Ciprian Iovu pentru bzi.ro.