Un grec stabilit in Bacau face viori unicat
DE SUFLET. Vioara preferata a lutierului este una confectionata din lemn de prun si costa cateva mii de euro SPECIALE. Aplicatiile din lemn, care intruchipeaza figuri de copii, reprezentau in cultura greaca diferite simboluri MATERIE PRIMA. Cutiile muzicale decorate cu ornamente florale au fost facute din lemn de artar Deosebite. Grigorios Pashalidis foloseste, pentru impodobirea instrumentelor, metale pretioase si le incrusteaza cu ornamente florale Alexandra Nastase De mai bine de jumatate de secol, Grigorios Pashalidis (60 de ani), un grec care locuieste in judetul Bacau, foloseste o tehnica aparte de confectionare a viorilor. Inainte de a se apuca propriu-zis de lucru, el trateaza lemnul dupa vechi traditii grecesti pentru ca instrumentele muzicale sa reziste in timp si sa fie protejate de daunatori. Lutierul spune despre cutiile sale cu coarde ca sunt modele sofisticate, ba mai mult, unele dintre ele sunt chiar unice in lume. „Sculptez de mic copil, iar dupa 11 ani de munca am reusit sa fac 30 de viori, dupa propriile mele modele. Atat exteriorul, cat si interiorul sunt slefuite si ceruite si nu prezinta aschii sau zgarieturi. Viorile sunt sapate direct din butuc de lemn, astfel ca prezinta doar o singura lipitura, adica a capacului de deasupra”, ne-a povestit Pashalidis. Pe langa faptul ca pot fi folosite zeci de ani fara a fi schimbate, instrumentele au si un design interesant. Unele viori au aplicatii din lemn cu modele florale sau care intruchipeaza figuri de copii. Lutierul ne-a spus ca aceste ornamente reprezentau pentru greci diferite simboluri. „Urechile viorilor mele le-am impodobit cu aur si argint, iar in confectionarea lor am folosit mai multe tipuri de lemn cu rezonanta, cum ar fi artar, paltin, brad, tei, cires sau prun. La un instrument pot sa lucrez chiar si trei luni, in conditiile in care stau in fiecare zi in atelier mai mult de 12 ore”, ne-a marturisit lutierul. Preferata lui Grigorios Pashalidis este o vioara din lemn de prun, care a fost una dintre primele sale lucrari. Cutia cu coarde are valoare sentimentala, dar este considerata in acelasi timp o adevarata bijuterie. Cei care sunt interesati de un astfel de model trebuie sa stie ca Grigorios Pashalidis cere nu mai putin de 5.000 de euro pentru o vioara.