Un gardian nazist, care a omorat 28.000 de evrei, a fost condamnat la cinci ani de inchisoare
La incheierea procesului, care a durat 18 luni, tribunalul din Munchen (sud) a apreciat ca acest apatrid de origine ucraineana a fost gardian la lagarul Sobibor, aflat in prezent in Polonia, timp de sase luni in 1943, cand 27.900 de evrei, in special olandezi, au fost exterminati.
In consecinta, „in calitate de gardian, el a participat la uciderea a aproximativ 28.000 de persoane”, a declarat presedintele tribunalului, judecatorul Ralph Alt. Niciun martor sau document nu dovedesc acest lucru.
Demjanjuk risca 15 ani de inchisoare, insa procurorul a cerut sase, iar apararea a cerut achitarea. Potrivit acesteia, nimic nu dovedeste prezenta lui la Sobibor, iar daca ar fi fost acolo nu ar fi actionat decat constrans.
Apararea a anuntat inainte de pronuntarea verdictului ca va face apel in caz de condamnare.
Demjanjuk, care a fost expulzat in urma cu doi ani din Statele Unite, unde locuia din anii ’50, dupa o lunga batalie juridica centrata pe sanatatea sa, pe care o prezinta ca fiind subreda, a asistat la dezbateri pe targa sau in scaun rulant.