Un fotbalist de doar 22 de ani a murit în timpul antrenamentului pe care îl făcea în izolare: ”Suntem șocați!”
Un fotbalist în vârstă de 22 de ani a murit în timp ce se antrena, în izolare. Conform primelor informații apărute în spațiul public, Inokenti Samohvalov – legitimat la clubul Lokomotiv Moscova – a suferit un infarct.
Jucătorul rus a jucat, în ultimul an, pentru formația de liga a treia Lokomotiv Kazanka, echipa de rezerve a clubului Lokomotiv Moscova, iar antrenorul lui Inokenti a declarat că nu știa ca tânărul să fi avut probleme cu inima.
”Suntem foarte triști să anunțăm decesul fundașului de la Kazanka. A avut o soție și un copil. Kesha a fost o persoană blândă, de mare ajutor întotdeauna și, mai presus de toate, un bun prieten. Suntem șocați de această tragică întâmplare și transmitem sincere condoleanțe familiei și apropiaților”, a fost mesajul pe care reprezentanții clubului de fotbal Lokomotiv Moscova l-au transmis pe Twitter.
(CITEȘTE ȘI: ATENȚIE, ROMÂNI! DE CE VERIFICĂ POLIȚIA PRIN STAȚIE CNP-UL, ÎN PLINĂ PANDEMIE DE CORONAVIRUS)