Constantin Zaharia, directorul de intretinere patrimoniu al Universitatii Politehnice Bucuresti, cel caruia subordonatii ii umplu portbagajul masinii, incearca sa faca legea in campus, spunandu-le unor detinatori de spatii comerciale ca ii va desfiinta.
In urma cu o saptamana, unul dintre oamenii lui Zaharia a fost pozat in timp ce umplea portbagajul directorului, punandu-i si o sticla de alcool, insa se pare ca nimeni din conducerea UPB nu s-a sesizat in legatura cu acest aspect. In schimb, mai multi detinatori de spatii comerciale din campus ne-au declarat ca directorul le poarta sambetele, fara sa aiba vreun motiv intemeiat. „A spus ca o sa-mi inchida afacerea pentru ca asa vrea el si ca are sustinere din partea conducerii. Eu am toate aprobarile in regula, platesc taxe… Posibil sa vrea sa ma scoata din joc pentru ca altcineva sa vina in locul meu”, ne-a declarat unul dintre detinatorii de spatii comerciale din campus. Exista si persoane din cadrul UPB care se intreaba ce a determinat-o pe Ecaterina Andronescu, rectorul Universitatii, sa accepte numirea unui fost bucatar in acest post. Asta in conditiile in care avea de unde alege, multi dintre absolventii de Politehnica avand specializari in domeniul managementului.