Vremea se schimbă radical în cea mai mare parte a țării. Meteorologii anunță ploi torențiale și vijelii puternice în sud-vestul țării. Începând de marți seara și până miercuri la prânz, instabilitatea atmosferică se va extinde și va afecta jumătatea de vest a României. Specialiștii ANM au emis avertizări de cod galben și de cod portocaliu care vizează mai multe județe.
După zile călduroase la sfârșitul lui august, meteorologii anunță ploi torențiale, vijelii și grindină în vestul țării. A fost emisă o avertizare de cod galben, valabilă până astăzi la ora 16:00, pentru județele din sud-vestul României. Potrivit ANM, vremea va fi instabilă, vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, adică rafale de 55-65 km/h, vijelii şi izolat grindină. În intervale scurte sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 25-30 l/mp şi izolat peste 40 l/mp.
CITEȘTE ȘI: PROGNOZĂ SPECIALĂ PENTRU MARȚI, 29 AUGUST. CE NE OFERĂ VREMEA LA HOTAR CU TOAMNA, CONFORM INFORMAȚIILOR ANM
Începând cu ora 16:00 și până la ora 21:00, este anunțat un cod galben de instabilitate atmosferică pentru județele din jumătatea vestică a țării. „În intervalul menționat, în Crișana, estul Olteniei, vestul Maramureșului și al Transilvaniei, precum și în Carpații Occidentali și Meridionali, vremea va deveni treptat instabilă. Vor fi perioade cu intensificări ale vântului (rafale de 55…65 km/h), vijelii, averse torențiale, descărcări electrice și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25…30 l/mp și izolat peste 35 l/mp”, se arată în informarea transmisă de ANM.
Marți, în același interval 16:00-21:00, specialiștii ANM anunță cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată în județele Timiș, Caraș-Severin, Gorj, Mehedinți, Dolj și anumite zone din Hunedoara.
„În Banat, jumătatea de vest a Olteniei și sud-vestul Transilvaniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Vor fi intensificări ale vântului (rafale în general de 70…80 km/h), pe alocuri vijelii puternice, averse torențiale, descărcări electrice și grindină. În intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 35…40 l/mp și izolat peste 50…60 l/mp”, mai transmit meteorologii.
De marți, de la ora 21:00, și până miercuri la prânz, ANM a emis o altă serie de avertizări care vizează jumătatea de vest a României. Așadar, vremea va fi instabilă în Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei şi local în Crişana, Muntenia şi vestul Olteniei. Vor fi averse, descărcări electrice și izolat, vijelii și grindină, fiind atenționare de cod galben anunțată de ANM.
„În cea mai mare parte a Olteniei, local în vestul Munteniei şi Carpaţii Meridionali, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Vor fi averse torenţiale, descărcări electrice, iar în primele ore ale intervalului şi intensificări ale vântului (rafale în general de 70…80 km/h) şi pe arii restrânse vijelii puternice şi grindină. În intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 35…40 l/mp şi izolat peste 50…60 l/mp”, au precizat specialiștii, care au emis și o avertizare de cod portocaliu, pentru același interval.