Un fan Liverpool a fost arestat pentru adresarea de injurii rasiste!
„Politia poate confirma ca in aceasta seara (sambata) un barbat in varsta de 20 de ani a fost arestat fiind banuit de tulburare a ordinii publice cu un caracter rasist, dupa incidentul de pe Anfield de vineri seara”, a declarat un purtator de cuvant al politiei din Liverpool.
La meciul de pe arena Anfield, Adeyemi ar fi fost insultat de suporteri ai echipei Liverpool.
Capitanul „Reds”, Steven Gerrard, a traversat terenul pentru a-l linisti pe jucatorul de 20 de ani, care avea lacrimi in ochi.
Potrivit The Guardian, mai multi martori ar fi vazut suporteri ai formatiei Liverpool purtand tricouri cu numele lui Luis Suarez si insultandu-l pe Adeyemi.
In decembrie, atacantul Luis Suarez a fost suspendat opt meciuri pentru insulte rasiste la adresa fundasului echipei Manchester United Patrice Evra, la un meci din campionatul Angliei.