Un elev din Olt a dat în judecată şcoala, inspectoratul şi ministerul şi a câştigat procesul
Andrei Ionuţ Cocîrlău, fost elev al Liceului Teoretic „Tudor Vladimirescu” din Drăgăneşti-Olt, a câştigat procesul intentat şcolii, inspectoratului şi Ministerului Educației, prin care a contestat mutarea sa disciplinară.
Decizia pronunţată de Tribunalul Olt, prin care liceul trebuie să îi plătească tânărului peste 22.000 de lei, nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs.
Totul a început când Andrei Ionuţ Cocîrlău, acum student la drept, a cerut alături de alţi colegi, în scris, Primăriei Drăgăneşti-Olt, decontarea abonamentului de transport în comun. Acesta era, la acea dată, elev al Liceului Teoretic „Tudor Vladimirescu” Drăgăneşti-Olt. Demersul i-a atras reproşuri din partea dirigintelui şi conducerii şcolii, băiatul susţinând chiar că ar fi fost bătut.
„S-a dus o luptă bazată pe non-dovezi și ascunderea realității”
Elevul s-a declarat nemulţumit de constatările unei comisii venite de la Inspectoratului Școlar Județean şi minister să verifice situaţia reclamată.
„Nu-ți dai seama cât de puternic ești până în momentul în care singura ta opțiune e să fii puternic” – Bob Marley. S-a dus o luptă bazată pe non-dovezi și ascunderea realității, nedemnă pentru un cadru de învățământ, soldată cu anularea tuturor sancțiunilor disciplinare de către instanța de judecată.
Mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine, m-au susținut necondiționat și au crezut în nevinovăția mea!„, a scris tânărul pe pagina de socializare. (VEZI ȘI: UN ELEV DIN PLOIEȘTI S-A DEZBRĂCAT ÎN CLASĂ, APOI ȘI-A AGRESAT COLEGII)
Potrivit deciziei judecătorilor, tânărul ar urma să fie despăgubit de liceu, în total, cu peste 22.000 de lei.
„Obligă pârâtul Liceul Teoretic Tudor Vladimirescu Drăgăneşti Olt la plata sumei de 2.231 lei, cu titlu de daune materiale, şi la plata sumei de 20.000 de lei, cu titlu de daune morale, către reclamant”, este o parte din decizia magistraților.