Un elev in varsta de 17 ani de la Colegiul de Stiinte ale Naturii "Emil Racovita" din Brasov a ajuns la spital, luni, dupa ce a fost batut de mai multi colegi, la intrarea in unitatea de invatamant, adolescentul refuzand insa sa faca plangere la politie impotriva agresorilor.
Potrivit purtatorului de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean Brasov, comisar-sef Liviu Naghi, politia a fost sesizata despre acest incident in jurul orei 11.00, iar o echipa de politisti a mers la Colegiul „Emil Racovita”, elevul agresat fiind gasit in fata chioscului alimentar de la intrarea in scoala.
„Este vorba despre un elev de 17 ani din clasa a XII-a. El a fost gasit in zona chioscului de la intrarea in curtea scolii si avea urme de agresiuni in zona capului. El nu a vrut sa declare nimic despre cei care l-au agresat si deocamdata nu a depus nicio plangere. A fost dus la spital pentru ingrijiri si in functie de starea de sanatate se va stabili ce urmeaza sa facem”, a spus Naghi.
Elevul nu a vrut sa spuna cine l-a batut, declarandu-le politistilor ca „a fost o treaba intre baieti” si fiind nemultumit de faptul ca a fost sesizata politia.
Inspectorul scolar general Dorel Agache a spus ca stie despre acest caz, iar in prezent se fac verificari pentru a se stabili cine au fost agresorii. „Stiu ca la Colegiul de Stiintele Naturii a avut loc un incident astazi, dar nu stim daca a fost in incinta scolii sau afara. Se analizeaza acum sa vedem despre cine a fost vorba deoarece unul dintre elevi a fost batut de doi sau trei colegi, care nu s-au prezentat astazi la ore”, a spus Agache.